Aveam deja o fetiţă de 4 ani, când am aflat că sunt din nou însărcinată. De opt ani eram împreună cu prietenul meu şi deocamdată nu mai doream încă un copil. Situaţia materială nu ne permitea acest lucru, aveam o locuinţă mică şi un serviciu nesigur.
Am hotărât să întrerup şi această sarcină, aşa cum făcusem mai demult. La spital am discutat cu d-na dr. Valea la cabinetul de consiliere. Am beneficiat şi de ecografie, fiind impresionată de cum arăta copilul meu la 9 săptămâni.
Am discutat cu partenerul meu şi împreună am hotărât să păstrăm sarcina. După naşterea celei de a doua fetiţe ne-am căsătorit, iar în prezent relaţia noastră este mult mai bună decât înainte şi ne bucurăm mult de cele două fetiţe!
Vreau să mulţumesc pentru ajutorul primit din partea fundaţiei şi în special pentru încurajarea şi încrederea oferită!